| Amaliela |
| Sirena Cyberspatiului |
 |
| |
| Data inscrierii: 14/Oct/2006 |
| Mesaje: 1496 |
| Localitate: Unguroaica, Oradea |
|
|
|
 |
|
 |
|
Regatul Spaniei (spaniolã Reino de España) sau Spania (spaniolã España) este o þarã situatã în sud-vestul Europei. Face parte din Peninsula Ibericã împreunã cu Portugalia ºi Gibraltar. În nord-est se învecineazã cu Franþa ºi Andora de-a lungul Munþilor Pirinei.
Dupã sfârºitul regimului Franco, Spania a devenit o monarhie constituþionalã în 1978 când o nouã constituþie a fost adoptatã.
Istorie
Începând cu secol IX î.Hr., celþii, fenicienii, grecii ºi cartagii au intrat în Peninsula Ibericã, urmaþi de Republica Romanã, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia ºi sistemul juridic dãinuie din perioada romanã. Cuceritã de vizigoþi în secolul V d. Hr. ºi atacatã de mai numeroase ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernã a început sã se formeze dupã Reconquista, eforturile de ai elimina pe mauri, care au rãmas aici pânã în 1492. În 1492 Regina Isabella I de Castilia a început inchiziþia spaniolã, care a durat peste 300 ani. Acesta a fost ºi anul în care i-a dat lui Christofer Columb banii pentru prima sa cãlãtorie pe Atlantic spre "Lumea Nouã". Pânã în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completã. Totuºi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a pãrut aproape îndeplinit, îndată ce Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, ºi al celorlaltor regate iberice (colectiv celebre ca ºi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliþia centralistã a Contelui de Olivares a provocat rãzboaie în Portugalia ºi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenþã asistatã de Franþa, dar pentru limitat timp.
În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternicã naþiune din Europa, datoritã bunãstãrii derivate din colonizarea spaniolã a Americilor. Dar o înșiruire de rãzboaie destul de lungi ºi costisitoare ºi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat þara în secolul XVIII (vezi Rãzboiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar dupã acest rãzboi), prin ocupaþia din componentă Franþei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, ºi a condus la o serie de conflicte armate ºi revolte între liberali ºi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat ºi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Rãzboiul Spano-American dând 1898.
Secolul XX iniþial a adus puþinã pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol ºi a Guineei Ecuatoriale a fost probatã ca ºi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadã de dictaturã (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republicã Spaniolã.Creºterea polarizãrii politice, combinata cu cresterea violenþei neverificate, a dus la izbucnirea Rãzboiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forþelor sale naþionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naþiune epuizatã politic ºi economic.
Totuºi, în anii 1960 ºi anii 1970, Spania a fost transformatã gradual într-o economie industrialã modernã cu un sector de turism în creºtere. Dupã moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul sãu desemnat personal, Prinþul Juan Carlos ºi-a asumat titlurile de rege ºi de conducãtor al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziþia unei încercãri de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 ºi a devenit membrã a Uniunii Europene în 1986. Dupã moartea lui Franco, vechilor naþionalitãþi istorice - Þara Bascilor, Catalonia ºi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.
Politica
Spania este o monarhie constituþionalã, cu o monarhie ereditarã ºi cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Naþional. Puterea executivã consistã din Consiliul de Miniºtri prezidat de Preºedintele Guvernului (asemãnãtor unui prim ministru), propus de monarh ºi ales de cãtre Ansamblul Naþional dupã alegerile legislative.
Puterea legislativã este formatã din Congresul Deputaþilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleºi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporþionalã, destinaþi sã serveascã timp de patru ani, ºi un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleºi direcþi pe baza votului popular ºi ceilalþi 51 trimiºi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.
În 2003, Spania discutã cu Regatul Unit despre Gibraltar, o micã peninsulã care ºi-a schimbat posesorul în timpul Rãzboiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuþiile se referã la împãrþirea suveranitãþii asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituþional al gibraltarienilor, care ºi-au exprimat opoziþia faþã de indiferent ce act de supunere faþã de Spania.
Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcþionând ca o federaþie de Comunitãþi Autonome, fiecare cu puteri ºi legi deosebite (de exemplu unele au propriile lor sisteme educaþionale ºi de sãnãtate, altele nu). Existã unele nereguli cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naþionaliste) încearcã un tip mai federal de relaþii cu Spania, în timp ce guvernul central încearcã sã reprime ceea ce unii vãd ca ºi o autonomie excesivã a unor conmunitãþi autonome (ex. Þara Bascilor ºi Catalonia).
Terorismul este o problemã în Spania de astãzi, de când ETA (Libertatea ºi Pãmântul Basc) încearcã sã câºtige independenþa bascã prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor ºi a crimelor. Deºi guvernul autonom basc nu asistã o astfel de violenþã, diferitele aproprieri de problemã sunt o sursã de tensiune între guvernele central ºi basc.
Comunitãþi autonome
Spania este compusã din 17 comunitãþi autonome (comunidades autónomas).
Andaluzia (Andalucía)
Aragon (Aragón)
Asturias
Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears)
Þara Bascilor (País Vasco / Euskadi)
Insulele Canare (Islas Canarias)
Cantabria
Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha)
Castilia-Leon (Castilla y León)
Catalonia (Cataluña / Catalunya)
Extremadura
Galicia
Madrid (Comunidad de Madrid)
Murcia (Región de Murcia)
Navarra (Navarra / Nafarroa)
Þara Valencianor (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana)
Existã ºi cinci locuri de suveranitate (plazas de soberanía) pe ºi lângã coasta africanã: oraºele Ceuta ºi Melilla sunt administrate ca ºi oraºe autonome, o situație intermediarã între oraºe ºi comunitãþi; insulele din arhipeleagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, ºi Peñón de Vélez de la Gomera se aflã sub directa administraþie spaniolã.
Geografie
Teritoriul de bazã al Spaniei este dominat de platouri înalte ºi de lanþuri muntoase ca ºi Pirineii ºi Sierra Nevada. Din acesti munþi izvorãsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana ºi Guadalquivir. De-a lungul coastelor se gãsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se invecineaza la est cu Marea Mediteranã (conþinând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se gãsesc, pe coasta Africanã, Insulele Canare.
Clima Spaniei este în de seamă temperatã ºi mediteraneanã; existã veri calde în interior, mai degrabã cu condiþii moderate ºi înnorate pe coastã. Iernile sunt înnorate ºi reci în interior, regiunile de pe coastã fiind relativ temperate.
Geografia Spaniei este determinatã de poziþionarea geograficã a Spaniei în Peninsula Ibericã din care ocupã aproximativ 84%. Suprafaþa sa totalã este de 504.782 km², din care 499.542 km² reprezintã uscat ºi 5.240 km² este apã.
Din graniþa sa totalã de 6.882 km, 4.964 km (88 %) reprezintã apã ºi restul de 1.918 km este uscat (12 %). Golful Biscaya, numit uneori ºi Marea Cantabrianã, se gãseºte la nord, mãrile Mediteranã ºi Balearicã la est-sud-est, sud-est ºi sud, Portugalia ºi Oceanul Atlantic la vest, iar Franþa ºi Andorra la nord-est, de-a lungul lanþului Munþilor Pirinei. Coasta Mãrii Mediterane este lungã de 1.660 km, în timp ce coasta Atlanticului este lungã de 710 km. Lanþul Pirineilor se extinde pe întreaga distanþã de 435 km dintre Mediterana ºi Golful Biscaya. În extremitatea sudicã a Spaniei se gãseºte Strâmtoarea Gibraltar, care separã Spania ºi restul Europei de Maroc, care se gãseºte în extremitatea nord-vesticã a Africii. Cea mai scurtã distanþã dintre Spania ºi Maroc este de doar 13 km.
În afara Peninsulei Iberice existã câteva alte zone unde se exercitã suveranitatea Spaniei, Insulele Baleare în Marea Mediteranã, Insulele Canare în Oceanul Atlantic, situate la sud-vest de Spania continentalã, 108 km din partea de nord a Africii ºi cinci zone de suveranitate (plazas de soberanía, în original, în spaniolã), situate pe coasta sau în afara coastei Marocului: Ceuta, Melilla, Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas ºi Peñón de Vélez de la Gomera.
Mediul înconjurãtor
În Spania, emisiile de CO2 au crescut ,din anul 1996 indicele a crescut , Spania nereuºind sã respecte Protocolul de la Kioto în legãturã cu emisiile de gaze cu rezultat de serã. Rapoartele despre mediul înconjurãtor au apãrut datoritã recomandãrilor Organizaþiei Naþiunilor Unite.
Spania este afectatã de un fenomen de accentuare a secetei , între anii 1880-2000, mai mult de jumãtate din aceºti ani fiind foarte secetoºi. În anii '80 ºapte ani au fost desemnaþi ca fiind secetoºi sau extrem de secetoºi, iar în anii '90, cinci ani au primit acelaºi calificativ.
Economie
Pentru detalii, vedeþi articolul economia Spanieivedeþi articolele
Economia capitalistã mixtã a Spaniei suportã un PIB care pe o bazã per capita reprezintã 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul sãu de centru-dreapta a confecționat cu succes pentru a câºtiga aderarea la întâiul grup de þãri ce au lansat moneda unicã europeanã pe 1 ianuarie, 1999. Administraþia lui Jose Maria Aznar a continuat sã advoce liberalizarea, privatisation, ºi deregularea economiei ºi a introdus unele reforme pentru taxe în final. ªomajul a scãzut vizibil sub administraþia lui Aznar, dar rãmâne cel una din cele mai mari rate din Uniunea Europeanã, la 13%. Guvernul încearcã sã facã progrese viitoare în schimbarea legilor de munca ºi reformare schemelor de pensie, care sunt cheia susþinerii atât a avansãrii economiei interne a Spaniei, cât ºi a competitivitãþii externe într-un mediu cu o monedã unicã.
Demografie
Se poate spune cã Spania este compusã din multe naþii dar a adoptat cultura castilianã ca sã fie cea spaniolã, deºi existã o creºtere a recunoaºterii a altor naþionalitãþi înãuntrul þãrii, ca ºi a celei baºte.
Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni:
spaniola (castellano sau español), limbã oficialã în întreaga Spanie.
catalana (català sau valencià) în Catalonia (Catalunya), Insulele Baleare (Illes Balears), ºi pãrþi ale comunitãþii autonome Calencia (València, unde limba este denumitã valencianã).
basca (euskara) în Þara bascilor (Euskadi), ºi pãrþi din Navarra.
galiciana (galego) în Galicia (Galiza).
Catalana, galiciana ºi castiliana, mai comun denumitã "spaniolã", sunt descendente ale limbii latine ºi au propriile lor dialecte; existã de întocmai ºi alte dialecte romanice, ca ºi asturiana sau Bable în Asturias ºi pãrþi din León, aragoneza în o parte din Aragón, ºi araneza (o variantã gascono-occitanã) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbitã în Americi este descendentã a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei.
Religia
Spania este o þarã aconfesionalã, adicã nu are o religie naþionalã, libertatea religioasã fiind garantatã de Constituþie.
Catolicismul este religia predominantã în Spania. Un procent de 79.4 % din populaþie se declarã de religie catolicã , conform unui studiu al Centrului de Investigaþii Sociale creat în anul 2005 . Dupã catolici, agnosticii ºi ateii reprezintã 17% din populaþia þãrii, alte religii minoritare reprezentând 2.3% din populaþie.
Este important faptul cã mulþi spanioli se declarã catolici deºi nu sunt practicanþi. Conform unui studiu concretizat de New York Times în 19 aprilie 2005, doar 18% din spanioli merg în mod regulat la slujbã. În rândul persoanelor sub 30 de ani, procentul scade la 14%.
Dupã numãrul de membri, a doua religie este cea musulmanã . Datele aratã cã 800.000 de persoane sunt de religie islamicã. Urmeazã Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioºi. Existã de asemenea ºi o comunitate protestantã care are circa 50.000 de membr, ºi de asemenea mai trãiesc în Spania aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaicã nu depãºeºte 15.000 de membri. |
|
