Independentul.MyForum.ro :: Sfintii imparati Constantin si Elena

Amaliela · Sirena Cyberspatiului

Sfintii Imparati Constantin si Elena

An de an, pe 21 mai, atat biserica ortodoxa, cat si cea romano-catolica ii sarbatoresc pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei "intocmai cu apostolii". Trecutele lor vieti sunt considerate adevarate eșantioane de urmat, Constantin ramanand in istorie ca imparatul roman care a acordat adevarata libertate crestinismului. Dar cum a inceput totul? Iata ce povestesc istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Lactantiu: in anul 312, in ajunul bataliei din 28 octombrie, in care s-a confruntat cu Maxentiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a vazut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasa. Pe aceasta scria "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei invinge).

Iar in noaptea dinaintea luptei, imparatului i s-a aratat in vis chiar Iisus Hristos, care i-a cerut sa puna Sfanta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector. A doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldati, a invins mult mai numeroasa ostire a lui Maxentiu, care numara 150.000 de luptatori. Considerand reusita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, imparatul i-a marturisit lui Eusebiu, sub juramant, ca semnele care i s-au aratat l-au facut sa treaca de partea crestinilor.

La scurt timp, in ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care crestinismul devine "religio licita" (adica, religie permisa), sfatuindu-i pe romani sa adopte aceasta credinta. Totusi, Constantin nu a declarat crestinismul religie de stat, acest lucru facandu-l, mai tarziu, in anul 380, imparatul Teodosie cel Mare.

Prin Edictul de la Milano, Constantin devine un adevarat protector al crestinismului, toate deciziile sale politice demonstrand acest lucru. Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate mai numeroase masuri in favoarea Bisericii, preotilor le-au fost acordate subventii si au fost scutiti de anumite obligatii municipale.

Spiritul crestin a influentat si sistemul legislativ: s-a renuntat la pedepsele mult prea aspre, viata celor din inchisori s-a imbunatatit, eliberarea sclavilor a fost simplificata (dandu-li-se dreptul episcopilor si preotilor de a-i putea declara liberi in biserici). Legea a fost modificata in scopul de a ii proteja pe saraci, pe orfani si pe vaduve. De asemenea, tot imparatul Constantin a fost cel care a generalizat in intreg Imperiul Roman, in anul 321, considerarea duminicii drept zi de odihna. Astfel, aceasta a devenit o sarbatoare saptamanala, in care pana si soldatii asistau la slujbe.

Cu aceeasi credinta in Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, merge la Ierusalim, in fruntea unei sfinte solii, pentru a cauta crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos si pentru a descoperi locul in care Mantuitorul a fost ingropat. Si nu a abandonat cautarile pana cand, la 14 septembrie 326, nu a adus Sfanta Cruce in fata credinciosilor din imperiu. Iar descoperirea locului in care Iisus a fost ingropat a fost cinstita prin ridicarea Bisericii Mormantul lui Iisus (in anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif de Aritmathia. De asemenea, Sfanta Elena si-a sustinut fiul in toate realizarile sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a imperiului: Constantinopolul (orasul lui Constantin). Inaugurat in anul 330, pe locurile fostului Bizant (si ale actualului oras turc Istanbul), Constantinopolul devine capitala crestina a imperiului, cu multe biserici si extraordinar de pitoresc.

De aceea, la vremea respectiva, a fost numit "Roma cea noua", stralucind mai dominant decat Roma antica.

Domnia primului imparat crestin al Imperiului Roman a durat peste 30 de ani (306 - 337), fiind o mare binecuvantare pentru Biserica - a fost momentul in care acesteia i s-a dat libertate, dupa o lunga perioada de interdictie si persecutii. Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor, si a fost inmormantat in Biserica Sfintii Apostoli, una dintre multele asezaminte religioase construite chiar sub conducerea sa.

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi una, pomenirea sfinþilor, mãriþilor, de Dumnezeu încoronaþilor ºi întocmai cu apostolii, marilor împãraþi Constantin ºi mama sa Elena.

Acest mare între împäraþi, fericitul ºi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanþiu, care se numea Clor, ºi al cinstitei Elena. Constanþiu a fost nepot de fiicã lui Claudiu cel ce a împãrãþit în Roma mai cândva de împãrãþia lui Diocleþian ºi a lui Carin. Acest Constanþiu, dupã ce a fost primit de Diocleþian ºi de Maxenþiu Erculiu ca sã fie pãrtaº al împãrãþiei lor, când Maximian Galeriu dimpreunã cu alþi prigonitori, cu tãrie ridicaserã prigonire asupra tuturor creºtinilor, el singur întrebuinþând blândeþea ºi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinþa lui Hristos îi întrebuinþa sfetnici ºi pãrtaºi ai slujbelor împãrãteºti. Învãþând el buna cinstire pe Constantin fiul sãu cel iubit, care dupã astea s-a numit întâiul împãrat al creºtinilor, l-a lãsat moºtenitor al împãrãþiei sale, în insulele Britaniei. Dupã ce Constantin a fost înºtiinþat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzãtoare ºi proaste, pe care le fãcea în Roma, Maxenþiu, fiul lui Erculiu, ºi îndemnat de dumnezeiasca râvnã ºi chemând pe Hristos împreunã oºtilor, a pogorât împotriva lui Maxenþiu. Deci, vãzând Dumnezeu curãþenia sufletului lui i s-a arãtat mai întâi în somn, dupã aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arãtat lui ºi celor ce erau vrednici. Deci, îndrãznind în chipul cinstitei Cruci ºi fãcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, ºi pe însuºi pierzãtorul Maxenþiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângã podul Milvia, ºi aºa a izbãvit pe cetãþenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor ºi mergând pe cale voia sã zideascã o cetate pe numele sãu în Ilion, unde se zice cã a avut loc rãzboiul Troienilor cu elinii; însã a fost oprit prin dumnezeiasca înºtiinþare ºi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabã în Bizanþ sã-ºi zideascã cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieºti, a zidit aceastã de Dumnezeu pãzitã cetate pe numele sãu, pe care a ºi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgã a credinþei sale. ªi deoarece cãuta scumpãtatea credinþei celei din vremea noastrã, a adunat în Niceea arhierei din toate pãrþile, prin care s-a propovãduit credinþa ortodoxã, ºi Fiul a fost recunoscut deofiinþã cu Tatãl, iar Arie ºi cei împreunã cu el au fost daþi anatemei, dimpreunã cu hula lor. A trimis încã ºi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru cãutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste pãrþi de lemn sfânt au fost mutate, adicã o parte a fost aºezatã chiar în Ierusalim, iar cealaltã parte a adus-o în împãrãteasca cetate.

Împãrãteasa Elena, dupã ce a ajuns la Constantinopol, ºi-a sãvârºit viaþa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri ºi cu prãznuiri, ºi puþin ceva trecând peste patruzeci ºi doi de ani ai împãrãþiei sale, ºi începând rãzboiul cu perºii, ºi în oarecare sat lângã Nicomidia fiind, s-a mutat cãtre Domnul, ºi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie ºi cu prea încuviinþate întâmpinãri, a fost aºezat în biserica sfinþilor apostoli. ªi a împãrãþit în Roma cea Nouã în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci ºi ºapte, fiind al treizeci ºi doilea împãrat de la August.

ªi se sãvârºeºte pomenirea lui în preasfânta bisericã cea mare, în biserica sfinþii apostoli, ºi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânãstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreunã cu împãratul ºi cu suita sa cu litanfe, sãvârºesc aducerea dumnezeieºtilor Taine.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mãrturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie ºapte sute treizeci (1730), ºi care de sabie s-a sãvârºit.

Amaliela