Independentul.MyForum.ro :: Evaziune fiscala fara limite

Amaliela · Sirena Cyberspatiului

Evaziunea fiscala

Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost condamnata. Cu toate astea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor.

Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B in Marea Britanie, 13% in Suedia, 12% in Belgia, 11, 5% in Italia, 9% in Franta, Olanda, Canada si Germania, 8,5% in SUA si 5% in Japonia.

Semnificatia problemei e mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde guvernele pot intampina mari dificultati in supravegherea tranzactiilor care au loc in economie. N. Kaldar estima frauda fiscala in tarile lumii a treia, intre 4/5 si 9/10 din incasarile fiscale prevazute.

Evaziunea fiscala e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind practic imposibila. Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in de seamă doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.

Astfel evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor in ce priveste formarea capitalului e evaziunea fiscala care e incurajata oficial. In mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai numeroase conturi de acest fel decat numarul populatiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului.

Din alt punct de vedere, efectul cotelor inalte si zdravăn progresive au disparut si ca urmare a faptului ca ele au stimulat aparitia prevederilor legale si a altora ce sprijina evaziunea fiscala, in speta, asa numitele portite legale, ce consimt reducerea procentuala a cotelor de impozitare. Interventia statului in mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala in scopurile aratate, trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre concluzie si eforturi.

Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diferite de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii in averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc.

Evaziunea fiscala e o notiune extrem dificil de precizat, in plus nu exista o definitie legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la lege sau economia subterana.

Cel mai adesea frauda fiscala desemneaza stricto senso, o infractiune la lege, si se distinge de evaziunea fiscala care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege.

Prima definire a evaziunii fiscale a fost data intre cele doua razboaie mondiale. Conform acesteia frauda imbraca o conceptie extensiva, notiunea de evaziune fiscala e inclusa in cea de frauda. Ea a fost sustinuta de Lerouge sau M.A. Piatier.

Cel mai recunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale" concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.

Cel de-al treilea concept apartine lui Maurice Duverger, care considera ca evaziunea fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor. Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda.

La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila".
Evaziunea fiscala e clasificata de Virgil Cordescu astfel: ilicita si legala. Evaziunea ilicita are un caracter fraudulos. Prin aceasta se intelege actiunea contribuabilului ce violeaza o prescriptie legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit. Evaziunea fiscala e frauduloasa cand contribuabilul obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei sale recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat. In general e greu sa se poata determina toate formele de evaziune de acest gen. Acelea de care trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila sunt: inregistrarile cu scopul de a micsora rezultatele; infiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive; amortismente nelegale si amortismente la supraevaluari; rezervele latente; nejustificarea cu documente legale a inregistrarilor; trecerea de cifre nereale in registrele comerciale; erori in conturi personale a unor parti din beneficiu; reducerea cifrei de afaceri; mascari de parti din beneficiu prin omisiuni; contabilizari de cheltuieli si facturi fictive, etc.

Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea din vedere. Ea nu pote fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii si e frecventa mai ales in epoci cand apar noi forme de intreprinderi sau noi categorii de impozite. Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei eludeaza in mod "legal" sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita stricta a drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa, stiintifica. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul. In practica faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabila a legii, sunt destul de diversificate in functie de inventivitatea contribuabilului si larghetea legii, dar cele mai frecvent utilizate sunt urmatoarele: practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul conceput in achizitii de masini si utilaje pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate; constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel justificat din punct de vedere economic, etc..
Frauda fiscala este de doua tipuri: legala si ilegala.

Frauda legala e o formă metaforica si ambigua, e utilizata frecvent in tarile francofone. Ea are o dubla semnificatie. Uneori desemneaza subestimarea materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare ( mai ales in cazul impunerii forfetare ). Cel mai adesea, totusi, frauda fiscala desemneaza procedeele juridice care îngăduie scaparea de impozitare fara a contravenii legii. Cel mai notoriu exemplu in acest sens e procedeul utilizat pe scara nationala, al infiintarii de societati comerciale "in lant" sau "in cascada " de catre acelasi patron sau grup de asociati grabnic dupa ce o societate a acestora iesea din petrioada de scutire de plata a impozitului pe profit. Astfel ca la noi in tara intre 1991-1995 suma sustrasa se ridica la valoarea unuia sau a doua bugete anuale.

Frauda ilegala desemneaza violarea directa si deschisa a legii fiscale si nu acopera decat frauda stricto senso, astfel incat e de favorit utilizarea formulei de frauda fiscala.
Delimitarea evaziunii fiscale e deosebit de delicata. Pentru trasarea frontierei intre evaziunea fiscala acceptabila si cea inacceptabila, doctrina a sistematizat trei criterii: motivatia fiscala a contribuabilului, întrebuințarea fortata a legislatiei civile si profitul fiscal tras din operatia respectiva.

Zeci de conducatori auto de pe microbuzele care fac trasee interne si externe realizeaza zilnic profituri ilegale de sute de mii de lei.
Acestia profita de indiferenta si ignoranta clientilor, carora "uita" sa le elibereze tichete, "bagand" astfel banii in propriul buzunar.

In fiecare zi suntem martorii unor scene interesante, pe care in graba specifica vietii intr-un oras supra-aglomerat, avem tendinta de a le trece prea usor cu vederea. Rutina zilnica ne impiedica astfel, foarte adesea, sa dam atentie unor detalii, care, receptate cu atentie, ne-ar putea spune foarte multe despre sistemul in care traim si despre semenii nostri. O simpla plimbare cu microbuzul poate deveni uneori o adevarata aventura, atunci cand ai cateva momente de ragaz pentru a fi atent la amanunte. Dupa cum se stie foarte bine, zeci de mii de constanteni apeleaza zilnic la serviciile mijloacelor de transport in comun. Pe piata s-au impus de cativa ani buni si firmele private care au in dotare zeci de microbuze, mai mult sau mai putin ultra moderne. De castigat are numai clientul constantean care are astfel probabilitatea de a alege, o optiune specifica democratiei. Din pacate, in acest sector al firmelor de transport exista si unele aspecte care reflecta nedreptatea unui sistem cu erori. Corespunzător conceptului "nu exista padure fara uscaturi" printre conducatorii auto care isi desfasoara normal activitatea de zi de zi s-au strecurat si persoane pentru care aceasta meserie este doar o sursa de venituri ilegale. Din pacate, faptele lor sunt acceptate tacit de clienti. Firmele de transport cunosc realitatea si au incercat sa combata fenomenul "banilor negri de pe microbuz" prin instituirea unor supracontroale, dar din nefericire nu este posibila delegarea unui "supervaizar" pentru fiecare sofer in parte. Despre ce este vorba efectiv? La o singura cursa, unii dintre soferi de maxi taxi obtin ilegal cel putin 100.000 de lei, bani pe care ii folosesc ulterior in interes personal. Acest lucru este posibil intrucat ei nu elibereaza bilete tuturor celor care urca in autovehicul. Ieri dimineata, in mai putin de jumatate de ora un sofer de pe un microbuz care are traseu in nordul orasului a incasat cate 20.000 de lei de la cel putin sapte clienti. In schimbul banilor, clientii nu s-au ales decat cu un "luati loc, va rog!", care lasa sa se inteleaga ca tichetul va fi dat ceva mai tarziu. Nu s-a intamplat asa ceva si pe rand cei "mai bine" de sapte clienti, au coborat din masina fara a primi bilet. Evident, cei 140.000 de lei incasati in acel rastimp nu vor figura in evidentele firmei unde soferul lucreaza, pentru ca nu poti preda niste bani care, legal, nici nu exista. Este ridicol sa credem ca acel conducator auto a mers la iesirea din tura la cel care face incasarile zilnice, predandu-i niste bani si spunandu-i "vezi ca pentru astia nu am dat bilete". Daca acest lucru este raportat, aceasta se face probabil doar pentru ca "prada" sa poata fi impartita si cu altcineva. Neobișnuit este faptul ca un singur conducator auto face zilnic cel putin opt-noua curse tur-retur. Daca unul dintre clienti (in general, cei varstnici) fac caz de lipsa biletului, acesta este repede predat iar incidentul se incheie cu o simpla si scurta cearta, "din mers".

Metode ilegale

Marea problema este ca situatii cum ar fi cele de ieri dimineata nu sunt nici pe departe incidente izolate. Este adevarat, din fericire, doar o parte dintre conducatorii auto au curajul de a recurge la astfel de metode. O alta categorie prefera o metoda mult mai simpla si mai putin riscanta, profitand de o mentalitate cel putin stranie a clientului. soferii in cauza primesc banii si elibereaza in schimb tichete, ceea ce este foarte legal. Problema este ca la final, unii dintre clienti poate din comoditate, poate din ignoranta, dau inapoi biletele acelorasi soferi. Pana aici, nu se poate vorbi despre o actiune infractionala, in afara de faptul ca acel conductor nu refuza un tichet care nu i se mai cuvine. Acest reprezentant al celei de-a doua "categorii ilegale" devine vinovat in momentul in care foloseste acelasi bilet primit de la client, pentru o noua cursa si pentru un nou beneficiar. In acest fel si acest al doilea tip de sofer intra in aria penalului savarsind o infractiune. Sistemul autohton nu incrimineaza insa astfel de practici, iar oamenii care fac astfel de fapte sunt perceputi ca unii care "se descurca" si nu ca unii care savarsesc infractiuni. Pana acum, in 17 ani de la Revolutie, nu au existat decat doua-trei cazuri de conducatori auto care au raspuns penal pentru astfel de fapte. Atunci cand au existat reclamatii, politistii au preferat sa dea vina pe clienti spunand ca acestia trebuie sa ceara tichetele, fiind o obligatie a lor. Situatii similare se intalnesc si la microbuzele care fac curse externe. si aici, soferii mai uita sa dea bilete, dar teama este ceva mai mare pentru ca vorbim totusi de curse lungi si de posibile con-troale. Cei de pe "extern" isi umplu insa buzunarul printr-o alta metoda, aceea a "bunului samaritean" Astfel, desi nu este legal, ei mai iau uneori si cativa clienti in picioare, persoane care urmeaza sa coboare undeva "pe traseu". In acest mod, "ies" cateva zeci de mii de lei la o cursa. De asemenea, uneori cand apelezi la astfel de curse te trezesti cu un bilet mai mototolit, care nu a fost rupt direct din cotorul de bilete. Este vorba de fapt de un rebut de la cursa anterioara, lasat din comoditate de ultimul pasager, chiar pe locul unde a stat sau pe "podeaua" masinii.

CONSECINTE
Obiceiuri proaste

Din ratiuni greu de inteles, clientii mijloacelor de transport in comun au acceptat tacit aceasta cutuma a biletelor returnate. Oamenii considera probabil ca soferii au salarii mizere si mor de foame, impreuna cu cei zece copii minori ai lor, motiv pentru care adesea, returneaza conducatorilor auto tichetele pe care abia le cumparasera. Ei accepta astfel ideea ca soferul va folosi inca o data acelasi tichet si in acest fel isi va "trage" 20.000 de lei, in cazul masinilor maxi-taxi din oras si chiar mai mult, atunci cand este vorba despre curse externe.

SPECIALISTUL
Firmele, parti vatamate

"Fapta soferului care incaseaza fara a elibera bilete in schimb creeaza prejudicii atat clientilor indiferenti, cat mai ales firmei la care acest conducator auto este salariat. Angajatorul este in primul rand partea vatamata, pentru ca in acest caz sunt vatamate relatiile de munca, iar fapta este comisa impotriva firmei, care astfel este vaduvita si de un eventual profit. Plangerea impotriva unui astfel de sofer trebuie facuta de catre clientul nemultumit in întâiul rand patronului, si abia dupa aceea, acesta poate cere susținerea politiei. Astfel de actiuni ilegale se incadreaza mult mai bine in categoria delapidarilor, fiind insa forme de fapta penala extraordinar de greu de dovedit. In astfel de situatii, dupa repetate sesizari primite de la pasageri, patronatul poate conține concedierea vinovatului, din cauza ca relatiile de munca au fost iremediabil vatamate."

Amaliela