Independentul.MyForum.ro :: Despre Poluare

Amaliela · Sirena Cyberspatiului

Se vorbeºte despre poluare a mediului, când o substanþã sau mai multe substanþe strãine, în amestec, sunt prezente în mediu, în cantitãþi sau pe o perioadã care le face periculoase pentru oameni, animale sau plante ºi ajută la punerea în pericol sau vãtamarea, activitãþii sau bunãstãrii persoanelor. ( definiþie datã de Organizaþia Mondialã a Sãnãtãþii - O.M.S.)

Poluarea poate fi

naturalã (polenul plantelor ºi florilor, care provoaca alergii, emisii vulcanice naturale, etc.) ºi
artificialã (ca urmare a intervenþiei umane - materii chimice reziduale, deºeuri industriale, gaze de eºapament, deversãri accidentale, etc.), aceasta din urmã producându-se datoritã depãºirii capacitãþii de autoepurare.
În prezent, majoritatea produselor sunt obþinute prin prelucrarea unor substanțe brute ºi au ca rezultat, în afarã de produsul finit, numeroase deºeuri mai mult sau mai puþin toxice, care afecteazã la deosebite niveluri înveliºul terestru. Efectele poluãrii sunt resimþite pânã pe întinderile, pânã ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat cã în ultimul deceniu al mileniului II, excesele civilizaþiei noastre au provocat mediului natural pagube mai mari decât într-un mileniu. Milioane de hectare de teren, ce pânã ieri erau socotite inerte pe vecie, în paralel cu alte milioane de hectare dintre cele aflate în producþie, devin improprii cultivãrii datoritã tot acþiunii omului. De când omul a început sã lupte contra naturii, suprafaþa deºerturilor a crescut cu un miliard de hectare ºi procesul avanseazã într-un ritm accelerat.

Din cele 14-16 miliarde de tone de dioxid de carbon lansate anual în atmosferã prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiraþia oamenilor ºi animalelor, douã treimi sunt absorbite de pãduri, acei "plãmâni verzi" ai Pãmântului, cãrora le datorãm atât de mult. De asemenea, pãdurea este menitã sã asigure cerinþele de agrement ºi turism, tot mai accentuate în condþiile vieþii moderne, ambianþa biofizicã indispensabilã localitãþilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante ºi animale teribil de utile etc. Într-un cuvânt, fãrã pãduri suficiente, dezvoltarea ºi, la urma urmelor, viaþa însãºi nu sunt posibile. În condiþiile în care rãmân de rãscumpãrat faþã de pãdure greºeli multe ºi vechi, îndată ce un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumã o cantitate de oxigen suficientã unui om pe timp de un an, iar râurile dezlãnþuite fac tot mai mari ravagii, spãlând nemilos ce a mai rãmas din fertilitatea solului, exploatarea neraþionalã a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

Paleta surselor de degradare a solului este vastã, însã fracțiune cea mai vizibilã ºi aflatã la îndemâna înþelegerii oricui, priveºte acumularea unei enorme cantitãþi de reziduuri de tot felul. Imaginea haldelor de deºeuri din jurul uzinelor ºi impresionanta producþie de gunoi din centrele urbane sunt numai douã din aspectele acestui fenomen nociv. Gunoi a existat dintotdeauna, dar noþiunea aceasta, ca ºi atâtea altele, ºi-a modificat serios conþinutul. Pentru gospodãriile tãrãneºti tradiþionale ºi deci pentru localitãþile rurale, gunoiul însemnã aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau în câteva luni, pentru ca iarna sau primavara sã fie împrãºtiate pe câmp pentru fertilizare. Existã practic o reciclare naturalã completã ce se consumã aproape la fel ºi în perimetrul oraºelor, ale cãror periferii nu se deosebeau cine ºtie cât de felul de viaþã de la sate.

Cu totul altfel stau lucrurile într-o lume a industrializãrii ºi urbanizãrii vertiginoase, când doi din cinci locuitori ai globului trãiesc deja în oraºe - faþã de unul din ºapte la începutul secolului. În plus, prolifereazã oraºele mari ºi foarte mari, ajungâdu-se ca acelea cu peste un milion de locuitori sã depãºeascã 200. Ori, dupã calcule aproximative, fiecare locuitor din oraºele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar în S.U.A de vreo trei ori mai mult. De obicei, drumul gunoiului sfârºeºte la periferia oraºului, în gropi existente, sau pe locuri virane, unde se acumuleazã în grãmezi imense, acceptate ca servituþi inevitabile, urâþind peisajul, poluând solul, aerul ºi apele subterane. ªi mai grav e cã o bunã parte din aceste gunoaie, îndeosebi materialele plastice, sunt excepțional de rezistente la acþiunea bacteriilor ºi practic, nu se recicleazã pe cale naturalã. Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil convenþional se aruncã anual în atmosferã aproximativ un miliard ºi jumãtate de tone de cenuºã, praf ºi gaze. Pe lângã arderea combustibililor - cãrbune, petrol, lemn, gaze normale - probleme asemãnãtoare creeazã ºi alte industrii, îndeosebi cea chimicã, metalurgicã, unele ramuri constructoare de maºini, industria alimentarã etc. - ca ºi circulaþia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoarelor ºi a altor mijloace de transport.

Abstracþie fãcând unele unitãþi industriale plasate în plinã naturã, grosul poluãrii atmosferice provine din oraºe, cãci apariþia industriei fie are loc în oraºe, fie creeazã ulterior oraºe. Aºa cã primele victime sunt orãºenii. Existã de acum un numãr apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializãrii se fac simþite prin consecințe combinate : aer viciat, zgomot, aglomeraþie. În asemenea locuri - cum sunt oraºele Sao Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Calcutta, Los Angeles, New York - procentul de îmbolnãviri ale cãilor respiratorii, inclusiv cancerul pulmonar, este de câteva ori mai mare, înregistrându-se, de întocmai diverºi alþi factori de risc pentru sãnãtatea oamenilor, ºi nu numai a acelora ce locuiesc la oraºe. Abordând aceastã problemã, specialiºtii considerã cã, pe lângã reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare ºi dacã se poate, chiar eliminarea totalã a unora dintre ele, însãnãtoºirea aerului este de neconceput fãrã aportul decisiv al ariilor verzi.

La prima vedere, pare paradoxal sã vorbim de nevoia asigurãrii apei pe o planetã care dispune de atata apã, încât s-ar putea inunda perfect cu un înveliș de 3 km grosime. Problema e cã 97% din apa globului este sãratã, iar din restul de 3% cea mai mare parte se aflã în gheþari. Rezultã cã populaþia lumii are la dispoziþie pentru consumul personal ºi pentru activitãþile sale economice numai în jur de 1 la sutã din volumul de apã dulce, respectiv cea din râuri, fluvii, lacuri ºi din unele pânze freatice. Chiar ºi aºa, ar fi mai mult decât suficient pe ansamblu, numai cã, aºa ca ºi la alte capitole ale înzestrãrii naturale, apa e extraordinar de neuniform repartizatã pe întinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluatã. În ansamblul poluãrii, ponderea apelor uzate - menajere ºi industriale - este covârºitoare.

Dacã la poluarea aerului "imaginea-simbol" este oferitã de arborii "perforaþi" de "ploile acide", la poluarea apei caracteristice ar putea fi considerate "mareele negre", adicã poluarea practic continuã cu petrol a mãrilor ºi oceanelor lumii, aceasta deținând rezultate dezastroase asupra florei ºi faunei marine. Titlul legãturii

Poluarea:

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii destul de restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai dominante despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma eficacitatea apelor in salbe de lumina, in potență ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.

La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.

Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.

De cand debutantul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si valoarea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu urmări dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.

Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.

In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.

Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarte utile etc.

Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.

Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.

Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele viguros urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.

Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in inițialul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "eva-deaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze reale - dificultăți asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.

Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.

Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a transformat si el un construit industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe moduri etc.

La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum zdravăn poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare. Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.

Surse de poluare cu praf, cenuºã ºi fum

Existã, în principal, doua grupe de surse generatoare de praf, cenuºã ºi fum, în atmosfera: surse artificiale si surse naturale.

Sursele artificiale generatoare de praf, cenuºã ºi fum cuprind, în general, toate activitãþile omeneºti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoºi.

Sursele artificiale pot fi grupate în doua mari categorii:

surse bazate pe arderea combustibililor în scop industrial;
surse bazate pe arderea combustibililor în scop domestic.
O importantã sursã industrialã, în rarisim de praf, o reprezintã industria materialelor de construcþie, care are la bazã prelu¬crarea unor roci naturale (silicaþi, argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din cadrul larg al industriei materialelor de construcþii se detaºeazã, sub profilul impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bazã, care intra în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecatã cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute ºi aplicate doua procedee de fabricare:

procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fãrâmiþate în mori particulare ºi trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;
procedeul umed, în care materiile prime se amesteci cu apã, apoi în stare umedã se macinã în mori speciale, dupã care, porțiunea rezul¬tatã este trecutã la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul este acelaºi ca la procedeul uscat;
Temperaturile din cuptoare determinã mai întâi fãrâmiþarea mate¬rialului, cu formare de clincher iar apoi, prin mãcinare, se obþin particule cumplit de fine, care constituie cimentul propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantitãþi mari de praf, în toate verigile lanþului tehnologic: uscãtoare, mori de materii prime, cup¬toare, procese intermediare. Din uscãtoare se elimina în atmosferã aproxi¬mativ 10% din cantitatea introdusã, în mori, 1-3% din cantitatea prelucratã, în cuptoarele rotative, 10%, iar în procesele intermediare, intre 2 ºi 4%. În integral se pierde intre 20 ºi 25% din materia primã prelucratã la procedeul uscat ºi 1045% la procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este împrãºtiat pânã la dis¬tanþa de peste 3 km faþã de sursã, concentraþia acestuia în apropierea surselor, variind intre 500 ºi 2 000 t/km2/an. Fumul constituie bucată invizibili a substanþelor ce se eliminã prin coºurile întreprinderilor industriale ºi este constituit din vapori de apã, gaze, produºi incomplet arºi (cãrbune, hidrocarburi, gudroane etc.) ºi alte impurit4i înglobate ºi eliberate cu ocazia arderii.

Fumul are o culoare albicioasa dacã arderea este completa. Cu¬loarea neagra indica o ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum ºi prezentei în cantitate mare a cãrbunelui ºi a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roºcatã, cenuºie sau bruna, dupã cum cãrbunele conþine fler, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au mărimi submicronice (< 0,075). Cenuºa rezultatã în exclusivitate din combustibili solizi. Proporþia sa variazã intre 5-15% la antracit (cãrbune superior, deci cu ardere mai completã) ºi 40-50% la cãrbunii inferiori (lignit, turbã, etc.). Cenuºa se compune din:

compuºi minerali puternic înglobaþi în masa cãrbunelui. În aceastã categorie sunt cuprinºii de
Si, Al, Fe, Ca, Mg ºi/sau S;
impuritãþi (cenuºã mecanicã) provenite din roca în care se afla înglobat zãcãmântul.
Cenuºa rãmâne în cea mai mare parte în focar ºi este îndepãrtatã ¬prin procedee mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre coº de cãtre puternicul curent de aer format în camera de ardere. în marile cen¬trale termoelectrice, la trecerea prin cos, cenuºa este captata aproape în totalitate. O altã sursã importantã generatoare, în special, de fum ºi cenuºã, este arderea combustibililor solizi, lichizi ºi gazoºi în scop domestic. Astãzi, în multe þãri în curs de dezvoltare, lemnul de foc este la fel de vital ca alimentele, iar ca preþ, în unele locuri, înregistreazã un ritm de creºtere mult mai mare decât la alimente. Cauza creºterii zi de zi a preþului este restrângerea suprafeþelor de pãdure. Multe þãri care fuseserã cândva exportatoare de articole forestiere au realizat importatoare, în mãsura în care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. În SUA ºi India se ard anual circa 130 milioane de tone de lemn de foc; în SUA aceastã cantitate asigurã doar 3% din consumul de energie, în timp ce în India, aceeaºi cantitate asigurã circã 25% din consum. Deci, pentru þãrile în curs de dezvoltare, lemnul de foc reprezintă o necesitate legata de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru þãrile în curs de creștere consumul de lemn este o necesitate; þãri ca Suedia Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, în politica lor economicã, reducerea consumului de petrol ºi, în compensaþie, creºterea contribuþiei energetice a lemnului de foc. Chiar în SUA, acolo unde preþul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaculoasã cãtre folosirea lemnelor de foc. Se apreciazã, de exemplu, cã în SUA dupã 1973, folosirea energiei obþinute din lemn, în sectorul casnic, a sporit de douã ori. Vânzãrile anuale de sobe, intre 1972 ºi 1979, au sporit de noua ori, jar în 1981 s-au vândut pe teritoriul SUA circa 2 milioane de sobe pentru încãlzirea locuinþelor cu lemne. Fumul emis din sobele cu lemne are o culoare albastrã-fumurie ºi conþine o cantitate însemnata de materii organice, care se apreciazã cã pot fi toxice ºi cancerigene. Tot în scop domestic se ard astãzi, în lume, cantitãþi enorme de cãrbuni, petrol ºi gaze naturale. De exemplu, numai în S.U.A., în 1966, s-au utilizat în scop domestic peste 2.1011 m3 gaze ºi 1.1011 litri produse petroliere lichide, cele două cu un echivalent caloric de 2,54015 Kcal. Exista, practic, trei principale surse naturale generatoare de praf, cenuºa ºi/sau fum în atmosfera:

- erupþiile vulcanice;
- furtunile de praf;
- incendiile naturale ale pãdurilor.
Fruptule vulcanice genereazã produºi gazoºi, lichizi ºi solizi care, schimba local nu numai micro ºi mezorelieful zonei în care se mani¬festa, dar exercita influente negative ºi asupra puritãþii atmosferice. Cenuºile vulcanice, împreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic ºi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosfera, unde formeazã nori groºi, care pot pluti pana la mari distante fatã de locul de emitere. Timpul de rema¬nenþã în atmosferã a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetãtori apreciazã ca, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestra, provine din activitatea vulcanica. Aceste pulberi se presupune ca au ºi influente asupra bilanþului termic al atmosferei împiedicând dispersia energiei radiate de pãmânt cãtre univers ºi con¬tribuind, în acest fel, la accentuarea fenomenului de ,,efect de sera", pro¬dus de creºterea concentraþiei de C02 în atmosfera.

Furtunile de praf. Terenurile afinate din regiunile de stepa, în perioadele lipsite de precipitaþii, pierd componentă aeriana a vegetaþiei ºi rãmân expuse acþiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durata, ridicã de pe sol parte din particulele ce formeazã scheletul mineral ºi le transforma în suspensii subaeriene, care sunt reþinute în atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proce¬selor de sedimentare sau a efectului de spãlare exercitat de ploi, se poate realizează la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Cercetãri recente, din satelit, au arãtat Ca eroziunea eolianã numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. în acest context, se pare Ca deºertul Sahara înainteazã în fiecare an cu 1,5 pana la 10 km.

Furtuni de praf se produc ºi în alte zone ale globului. Astfel, în mai 1934, numai intr-o singuri zi, un vânt de o violenþã neobiºnuitã a pro¬dus un intens proces de eroziune eolianã pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma ºi Colorado. Norii negri, care cuprindeau circa 300 mi¬lioane de tone de praf, dupã ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au întunecat Washington-ul ºi New York-ul ºi s-au deplasat mai departe cãtre Atlantic. În 1928, la 26 ºi 27 aprilie, o furtunã eolianã a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime intre 12 ºi 25 mm de pe o suprafaþã de circa 400 000 km2, situatã în zona precaspicã. Evaluãrile fãcute cu acel prilej au arãtat cã, numai pe teritoriul tini noastre, s-au depus circa 148 milioane m3 praf, din cantitatea totalã ridicatã.

Incendiile naturale. Cãderea naturali a climatului sub pragul critic de umiditate poate cauza profunde dezastre ecologice. Unul din cele mai grave îl reprezintã incendiile naturale. Fenomenul este aparte de rãspândit, mai ales în zona tropicali deºi, în general, gradul de umiditate al pãdurilor din aceastã zonã nu este de naturi sa favorizeze izbucnirea incendiului. La sfârºitul anului 1982 ºi începutul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei ºi Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare pãduri tropicale. În Coasta de Fildeº, în 1983, focul a distrus circa 450 000 ha iar în Ghana, în timpul aceleaºi secete, a fost distrusã prin foc o mare suprafaþã de pãduri ºi circa 10% din plantaþiile de cacao.

În anii deosebit de secetoºi, chiar ºi în zonele temperate, se pro¬duc dese incendii ale pãdurilor. Astfel, în 1992, pe fondul unei succesiuni de ani secetoºi, au izbucnit incendii devastatoare chiar ºi în pãdurile Franþei ºi ale Poloniei. Se pare ci situaþia climatici din deceniul 80 a extins mult suprafeþele de pãduri vulnerabile la incendii pe întregul glob.

POLUAREA SONICA

Ca orice alt tip de poluare si poluarea sonica are numai efecte negative in special pentru om.
Poluarea sonica produce stress, oboseala, diminuarea sau pierderea capacitatii audutive, instabilitate psihica, randament scazut, fisurarea cladirilor, spargerea geamurilor etc.
Sunetul reprezinta o vibratie a particulelor unui mediu capabila sa produca o senzatie auditiva. Sunetul se propaga sub forma de unde elastice numai in substante si nu se propaga in vid. In aer viteza de propagare este de 340 m/s.
Zgomotul este o suprapunere dezordonata a mai multor sunete. Este fabricat din surse naturale dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni.
Ca indiferent ce unde elastice, sunetele se caracterizeaza prin frecventa definita ca numar de oscilatii complete dintr-o unitate de timp.
Propagarea sunetelor este influentata de: - sursa de zgomot; - atmosfera; - distanta; - obstacolele intalnite. Sursele de zgomot sunt :industria, orasele, mijloacele de transport. Ele produc zgomote de variate intensitati si pot fi stationare sau mobile. Atmosfera poluata si ceata atenueaza zgomotele. Obstacolele de asemenea atenueaza vigoarea sonora, fiind utilizate la reducerea zgomotelor.
Efectele poluarii sonore pot fi:

•Infrasunetele care pot aparea la automobile cu viteza mare, la elicoptere, la apropierea furtunii, explozi, cutremure, in timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenueaza putin cu distanta. Infrasunetele ca si ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale si pasari. La adulti infrasunetele produc ameteala, voma, un fals consecință de euforie, sau chiar efecte cumulate.
•Ultrasunetele au frecvente de 20000Hz - 1 miliard Hz. Sunt produse in natura, in industrie sau in aparatura electrocasnica. Animalele receptioneaza ultrasunetele iar lilieci utilizeaza ultrasunetele emise de ei pentru orientarea in timpul noptii. La om ultrasunetele distrug globulele rosii din sange, apar migrene, greata sau chiar pierderea echilibrului. Ultrasunetele distrug bacteriile, virusii cum ar fi: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului...
•Zgomotul actioneaza asupra intregului organism, căci senzatia auditiva ajunge la sistemul nervos central, prin intermediul caruia influenteaza alte organe. Efectele resimtite de om sunt: - reducerea atentiei, a capacitatii de munca, deci creste riscul producerii accidentelor; - instalarea oboselii auditive care poate disparea o data cu disparitia zgomotului; - traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote intense un timp scurt. Aceste traume pot fi ameteli, dureri, lezarea aparatului auditiv si chiar ruperea timpanului; - scaderi in greutate, nervozitate, tahicardie, tulburari ale somnului, deficienta in recunoasterea culorilor; - surditate la perceperea sunetelor de inalta frecventa.
Zgomotele de tărie nespus de mare pot provoca deteriorari ale cladirilor, aparatelor, instrumentelor.
Pentru reducerea zgomotelor se utilizeaza procedee sau tehnici specifice sursei de zgomot.

Amaliela