 | Cavalerul de Heinrich Heine |  |
 Trimis: 01/09/2007 19:50 |
 |
|
| Dog Red |
| reporter |
 |
| |
| Data inscrierii: 07/Dec/2006 |
| Mesaje: 83 |
| Localitate: Focsani |
|
|
|
 |
|
 |
|
Cavalerul
de Heinrich Heine
Lui D. Anghel
A fost odinioarã un cavaler tãcut,
Cu ochii melancolici, obrajii de zãpadã.
Tãrãgãnat ºi ºubred, pustiu ºi abãtut,
El hoinãrea pe uliþi, dat visurilor pradã.
Era aºa de þeapãn, stângaci, dus în extaz!
La geamuri flori ºi fete râdeau de el cu haz,
Când, ºovãind în umblet, se poticnea, sãrmanul!
Ades, pierdut în umbrã, stãtea-ntr-un colþiºor,
Fugind de ochii lumii, în casa-i solitarã.
ªi braþele-amândouã el le-ntindea cu dor,
Ci nu scotea o ºoaptã în liniºtea de searã.
La miezul nopþii însã creºtea un freamãt lin
ªi-un cântec sau descântec bizar, ca din senin,
ªi cineva la uºã uºor de tot îi bate...
Iubita-i intrã, — iat-o alunecând uºor
Într-un veºmânt de spumã de valuri zgomotoase,
Aprinsã ºi-nfloritã ca un aprins bujor;
Strãlucitor e vãlu-i uºor ca de mãtase.
Blond chipul ei rãsare din buclele-aurii,
Surâd albaºtri ochii scânteietori de vii —
În braþe unul altui se lasã ei sã cadã...
În braþe unul pe-altul ei dornic se cuprind;
Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaºte;
Re-nvie visãtorul; obrajii reci s-aprind;
Din ce în ce mai teafãr el simte cã renaºte.
Ea însã, ea-l rãsfaþã zâmbind alintãtor,
Cu vicleºug se-ntoarce ușor ºi-ncetiºor
L-acoperã cu vãlul cel alb, de diamante...
Într-un palat feeric, cu ziduri de cleºtar,
Se vede cavalerul, orbit de-aºa splendoare:
Uimit se uitã dânsul ºi se mai uitã iar,
Tot aruncând în preajmã-i priviri ne-ncrezãtoare.
Dar nimfa-l þine totuºi îmbrãþiºat cu drag
El — mire, ea — mireasã, ºi-n jurul lor, ºirag
Din þiterã þin hangul ºi cântã mândre zâne...
Din þiterã þin hangul ºi cântã rãpitor,
ªi, stând sã-nceapã danþul, ridicã-n tact piciorul...
Tresare cavalerul, înnebunit de-amor.
Mai pãtimaº îºi strânge la piept acum odorul.
Atunci, fãrã de veste, luminile dispar,
ªi iarãºi cavalerul tãcut ºi solitar,
Se pomeneºte-n trista poetului chilie...
tradus în românã de ªtefan Octavian Iosif |
|
_________________
Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivit intunericul.
  |
|
|
|
| Loreley de Heinrich Heine | |
| Trimis: 01/09/2007 19:57 |
|
|
| Dog Red |
| reporter |
|
| |
| Data inscrierii: 07/Dec/2006 |
| Mesaje: 83 |
| Localitate: Focsani |
|
|
|
|
|
|
|
Loreley
de Heinrich Heine
Eu nu ºtiu ce poate sã fie
Cã-mi sunã mereu în urechi
Cu veºnica-i melancolie
Un basmu din zilele vechi.
Se-ntunecã fãrã de veste,
Lin apele Rinului curg,
ªi cresc ale munþilor creste
Mãreþ strãlucind în amurg.
Pe stâncã un chip de femeie
S-aratã din negurã blând,
Brãþara-i de aur scânteie,
Ea-ºi piaptãnã pãrul cântând.
Ea-ºi piaptãnã pãrul ºi cântã
Un cântec de vrajã al ei;
Te farmecã ºi te-nspãimântã
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui micã ºi, dus,
Nici valuri, nici stâncã nu vede,
El cautã numai în sus.
Vâltoarea-l izbeºte de coasta
Stâncoasã, ºi moare-necat:
Loreley a fãcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
Traducere de ªtefan Octavian Iosif |
|
_________________
Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivit intunericul.
|
|
|
|
Pagina de start a forumului Independentul.MyForum.ro » Poeti
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1
|
|
|
|
|
|
