| Amaliela |
| Sirena Cyberspatiului |
 |
| |
| Data inscrierii: 14/Oct/2006 |
| Mesaje: 1496 |
| Localitate: Unguroaica, Oradea |
|
|
|
 |
|
 |
|
Pisica este un animal mamifer carnivor, din ordinul carnivorilor, familia felinelor Felidae.
Pisica de casã, sau domesticã, este nespus de apropiatã de pisicã sãlbaticã europeanã (Felis silvestris silvestris), ca ºi de pisica salbaticã africanã (Felis silvestris libyca), împreunã cu care formeazã o unicã specie: Felis silvestris (denumirea de Felis catus nu mai este valabilã).
Domesticirea pisicii
Pisica trãieºte în strânsã legãturã cu oamenii de cel puþin 3500 de ani. Deja în Egiptul antic a fost folosit pentru a þine departe ºoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut abilitatea de a trãi în sãlbãticie, unde formeazã colonii.
Anatomie
Scheletul ºi muºchii
Scheletul capului pisiciiScheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul capului, dentiþia cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte "plat" (ca molarii) pentru a strivi hrana: aceºtia nu sunt necesari pentru cã pisica îºi "sfâºie" hrana cu ajutorul muºchilor puternici ai fãlcilor, apoi ºi-o înghite fãrã a o mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloanã vertebralã extraordinar de flexibilã. Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebralã, numãrul acestora variind în funcþie de rasã. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se terminã cu cinci "degete" prevãzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se terminã cu patru "degete", de asemenea prevãzute cu gheare retractile.
Muºchii spatelui sunt cumplit de flexibili, cei ai labelor posterioare puternici, particularitãþi care conferã animalului supleþe ºi o "detentã" amplã în sãrituri.
Din cauza regimului alimentar mai diversificat ºi mai sãrac în proteine, intestinele pisicii de casã sunt mai destul de lungi decât cele ale strãmoaºei sale sãlbatice. Aceastã trãsãturã, împreunã cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativã a pisicii la noul sãu mod de viaþã.
Pãrul
Pãrul pisicii este alcãtuit din fire lungi care poartã "desenul" (pete, dungi etc.), la baza cãrora se gãsesc fire mai scurte ºi în final, puful, toate acestea încrezând o bunã izolaþie a corpului.
Simþurile
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la progresul simþurilor sale ºi la o percepþie a universului diferitã de a oamenilor, care la un moment dat i-au atribuit chiar puteri supranaturale. Se vorbeºte despre pisici care au prezis cutremure de pãmânt ºi alte catastrofe, explicaþia probabilã fiind cã urechea lor este capabilã sã perceapã vibraþii pe care oamenii le ignorã.
Auzul
"Auzul pisicii"Auzul pisicii este teribil de sensibil la frecvenþele înalte, mergând pânã la 30 000 Hz, în timp ce urechea umanã este limitatã la 20 000 Hz. Datoritã celor 27 de muºchi care îl controleazã, pavilionul fiecãrei urechi poate pivota în mod independent, pentru a localiza originea unui zgomot ºi distanþa de la care acesta provine.
Vãzul
Este simþul sãu principal. Câmpul de vizual al pisicii este, ca ºi auzul, mult mai larg : 187° (faþã de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintã nici pe departe un record în mulțimea animalã. Intensitatea luminii influenþeazã forma pupilei: de la o simplã linie dreaptã în luminã, aceasta se dilatã într-un cerc perfect în condiþii de semiîntuneric. Contrar unei credinþe rãspândite, pisica este incapabilã de a vedea în întuneric deplin, totuºi vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopþii. Profilul fosforescent al ochilor sãi pe un întuneric relativ se datoreazã unui înveliș de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acþioneazã ca o oglindã ºi refractã lumina, care trece prin retinã o a doua oarã, dublând astfel acuitatea vizualã a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau miºcarea la fel ca noi: se pare (deºi acest aspect este încã în discuþie) cã ea nu percepe culoarea roºie ºi cã în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în miºcare (ca de exemplu o pradã), îi apare mult mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este cã este protejat, pe lângã pleoapele inferioarã ºi superioarã, de o a treia pleoapã, membranoasã, care se închide dinspre colþul partea interioară al ochiului cãtre exterior. Frecvent, dacã aceastã membranã este vizibilã, este un semn de suferinþã al pisicii (tulburãri digestive, cel mai des prezenþa paraziþilor sau enteritã).
Mirosul
Simþul mirosului la pisicã este de patruzeci de ori mai dezvoltat decât al omului ºi are o importanþã majorã în viaþa socialã a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacã hrana nu îi este alteratã sau otrãvitã. Pisica are douãzeci de milioane de terminaþii nervoase olfactive, faþã de doar cinci milioane la om.
Gustul
Simþul gustului este dezvoltat la pisicã, totuºi mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnã de 4,5 ori mai puþin faþã de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite sã guste fãrã sã înghitã. Sensibilã la gustul amar, acru sau sãrat, ea nu simte gustul dulce.
Simþul tactil
De asemeni bine dezvoltat, simþul tactil îngăduie pisicii sã-ºi utilizeze mustãþile pentru a evita obstacolele în întuneric total, prin detecþia variaþiilor de presiune a aerului. Tot mustãþile îi permit sã simtã ºi mărimile spaþiului traversat. Perniþele labelor sunt foarte sensibile la vibraþii, iar în dermă pisicii se gãsesc celule tactile grozav de sensibile.
Alte simþuri
Organul lui Jacobson constituie un adevãrat al ºaselea simþ. Asemeni câinelui ºi calului, pisica poate sã guste mirosurile cu ajutorul acestui organ, rãsfrângându-ºi buzele pentru a permite mirosurilor sã pãtrundã, prin douã mici orificii situate în spatele incisivilor, ºi care conduc cãtre doi sãculeþi cu lichid aflaþi în cavitãþile nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.
Prezenþa unui organ vestibular, ºi el aparte de dezvoltat, îi conferã pisicii simþul remarcabil al echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce fără întârziere în aer pentru a "cãdea întotdeauna în picioare".
Ea mai poate sãri la înãlþimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare medie este de 40 km/h, are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar nefiind un alergãtor de fond, oboseºte destul de repede.
Comportamentul
Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbã ºi se curãþã singurã.
Mieunatul
Mieunatul este manifestarea sonorã a pisicii; în general un animal discret, ea poate uneori cãuta a se face remarcatã mieunând ore întregi, fie pentru a cere de mâncare, fie pentru a cere sã i se deschidã uºa, de exemplu. Unele rase de pisici sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
Mieunatul sacadat
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slabã intensitate, când vede o pradã la care nu poate ajunge, ca o pasãre sau o insectã în zbor, sau chiar privind o emisiune despre animale la televizor.
Torsul
Încã din primele zile de viaþã, puiul de pisicã toarce în timpul suptului, iar mama îi rãspunde. Ea toarce din plãcere, la fel de bine ca în suferinþã: stressatã, rãnitã sau chiar muribundã, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-ºi exprima dependenþa; faþã de mamã la naºtere, faþã de om mai târziu, când este bolnavã sau îndată ce este mângâiatã. Regãsim acest comportament la rudele sale, marile feline, care însã torc doar în primele luni de viaþã.
Torsul este construit printr-o miºcare coordonatã a glotei, laringelui ºi a anumitor muºchi. Aceste vibraþii sonore implicând întreg trupul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca ºi la alte animale, dar mecanismul lor, ca ºi utilitatea, ramân de neexplicat. Se crede cã aceastã stare, ca ºi somnul, ar avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stãpânului: ea vede în acesta "a doua sa mamã".
Somnul
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activã doar circa 6-9 ore, mai ales o parte din timpul nopþii, perioadã propice vânãtorii. Ea este deseori folositã în cadrul experienþelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu cea mai mare proporþie de faze de somn paradoxal în timpul cãrora ea viseazã. În acest timp, s-a constatat o activitate electricã foarte intensã a creierului, ochilor ºi muºchilor.
Vânãtoarea
Deseori, observãm la puii de pisicã jocuri "de vânãtoare", dovadã cã aceasta este instinctivã. Pisica are toate avantajele unui bun vânãtor, în afarã de unul: rezistenþa la alergare. Tehnica de vânãtoare folositã, în consecinþã, se bazeazã pe tăria de camuflare oferitã de culoarea blãnii, ca sã creeze un rezultat de surprizã. Lipit de sol, fãrã nici un zgomot, animalul înainteazã pânã foarte aproape de pradã cândva de a se face remarcat. Alegându-ºi cu grijã momentul atacului, pisica se aruncã asupra victimei pentru a o imobiliza ºi a o muºca de gât în general.
"Cum ajung la pradã?"Chiar dacã sunt mari amatoare de peºte, rareori s-au vãzut pisici pescuind, dat fiind cã ele detestã apa (cu excepþia pisicii Van de Turcia). Peºtele este foarte apreciat de pisici pentru aportul de elemente nutritive de calitate; aceastã pradã fiind însã rarã, în naturã ele cautã cu orice preþ resturile de peºte lãsate de urºi sau vidre. Dar în general prada pisicilor este constituitã mai ales din animale mici (rozãtoare, insectivore etc.), ºopârle, pãsãri mici, sau chiar insecte.
Chiar dacã beneficiarii nu prea apreciazã gestul, pisicile "oferã" deseori ºoareci, pãsãri sau alte animale stãpânilor, depunându-le în faþa uºii sau ferestrei casei; comportamentul este întâlnit în general la pisicile care, închise în primii ani de viaþã într-un apartament, nu ºi-au putut exersa instinctele vânãtoreºti.
Pisicile domestice care au posibilitatea de a vâna de la o vârstã fragedã îºi devoreazã prada, în general, în întregime sau parþial, dupã poftã. Dar, indiferent de antecedente, ele se joacã mult timp cu prada, chiar moartã, înainte de a o mânca sau dărui stãpânilor. Acest comportament s-ar datora faptului cã pisicile domestice nu se "maturizeazã" mental niciodatã, ca urmare a atenþiei pe care oamenii le-o acordã dar ºi a încruciºãrilor obþinute, destinate a ponderează caracterul lor sãlbatic (chiar dacã acesta este mai puþin atenuat decât la câini).
Reproducerea, gestaþia, naºterea
Pisicile sunt apte de reproducere în general începând cu vârsta de nouã luni (s-au vãzut totuºi pisici nãscând la numai ºapte luni).
Pisoi nou nãscutFemela trece prin numeroase perioade de "cãlduri", mai ales între primãvarã ºi toamnã. În aceste perioade, femela pisicã adoptã un comportament hiper-activ ºi suficient de neplãcut pentru proprietari: cautã mângâieri, se freacã ºi se tãvãleºte pe jos, miaunã strident pentru a anunþa dispoziția ei motanilor din împrejurimi. Cât despre masculi, ei îºi marcheazã teritoriul proiectând jeturi de urinã foarte puternic mirositoare. Dacã li se permite sã iasã, ei se luptã adesea cu alþi masculi, slãbesc ºi îºi neglijeazã toaleta, fapt care îi expune la riscuri de contaminare sau la contractarea de boli (coryza, leucoza, FIV etc.). În concluzie, este recomandatã sterilizarea precoce.
Pisoi de circa 6 sãptãmâniCând bărbații de pisicã sunt pe punctul de a se acupla cu o femelã, trebuie mai întâi ca aceasta sã fie de acord. În timpul acuplãrii, masculul se urcã pe spatele femelei ºi o imobilizeazã, muºcând-o de pielea gâtului. Spre sfârºitul actului, femela are tendinþa de a geme, enervatã. Cauza este cã membrul masculului este astfel alcãtuit, încât mici formaþiuni spinoase stimuleazã dureros vaginul femelei în scopul de a declanºa ovulaþia. Cu ocazia fiecãrei penetraþii, femela va emite un nou ovul, fapt care explicã existenþa puilor de aceeaºi generaþie care pot proveni din taþi diferiþi.
Gestaþia dureazã aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei sãptãmâni, mamelele femelei se mãresc în volum ºi se înroºesc. Apoi abdomenul i se umflã, iar pofta de mâncare va creºte pe mãsurã ce sarcina înainteazã cãtre termen. În timpul gestaþiei, pisica va cãuta afecþiunea umanã; se recomandã ca stãpânii sa mângâie abdomenul pisicii, pentru a obiºnui puii cu raportul uman. La ºapte sãptãmâni, pisica va inițiază sã caute un loc liniºtit ºi izolat, adecvat pentru a naºte (un dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 ºi 70 de zile de la concepþie), pisica devine agitatã, de aceea este important ca stãpânul sã fie prezent, sã o asiste. Dupã aproximativ 20 de minute de la declanºarea contracþiilor, pisica va naºte inițialul pui, apoi urmeazã ceilalþi, iute sau chiar dupã mai multe ore, mergând pânã la 24 de ore pentru a termina naºterea. Puii se nasc protejaþi de un înveliº pe care pisica îl sfâºie ºi apoi linge puiul pentru a-i stimula respiraþia, sfârºind prin a mânca placenta, care conþine elemente nutritive ºi a tãia cordonul ombilical.
Puiul va cãuta sã sugã imediat dupã naºtere, continuând apoi la intervale de 20 de minute. Pentru a obiºnui puii cu contactul uman, trebuie ca stãpânii sã-i ia în mânã zilnic, fãrã însã sã se depãºeascã durata de 5 minute. Puiul de pisicã se naºte orb ºi surd, cântãrind între 80 ºi 100 de grame; dupã 7-10 zile de la naºtere, când va deschide ochii, aceºtia sunt de alură albastrã, pânã la vârsta de douã luni, când se vor schimba în colorit definitivã. Alãptarea dureazã trei luni, timp în care pisica îºi va învãþa puii sã se spele, sã se hrãneascã, sã vâneze etc.
Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi, îi va supraveghea, îºi va petrece tot timpul cu ei ºi îi va disciplina, la nevoie. În general, pisicile adulte vor fi prezente atunci puii care pleacã sã "descopere" lumea, iar la unele rase, chiar masculul ia parte la educaþia progeniturii.
Întreþinerea
În funcþie de morfologie, nu toate pisicile au trebuință de aceleaºi gesturi de întreþinere din fracțiune stãpânului.
Pisicile cu pãr lung sunt cele mai pretenþioase, dat fiind cã atunci când se spalã, lingându-ºi blana, ele înghit perii morþi, care se acumuleazã în stomac, formând gheme de pãr. Astea perturbã tranzitul intestinal, pisica fiind obligatã sã le regurgiteze ca sã evite ocluzia intestinalã. Pentru a evita aceasta, e necesar sã se procedeze zilnic la descurcatul blãnii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea ce va împiedica ºi formarea de "noduri" în blanã, care sunt dureroase pentru animal. Uneori e necesar chiar sã se rãreascã pãrul, prin tãierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele labelor ºi în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica sã se murdãreascã. Printre rasele cu pãr lung, rasa persanã este cea mai pretenþioasã în ce priveºte întreþinerea; din cauza botului lor turtit, ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdãresc blana. Trebuie deci sã li se cureþe zilnic botul ºi ochii cu o soluþie specialã.
Pisicile cu pãr redus nu au necesitate decât de un periat sãptãmânal, pentru a se îndepãrta perii morþi. Unii crescãtori de pisici de rasã folosesc pentru frecție o mãnuºã de mãtase sau o piele de cãprioarã pentru a lustrui pãrul pisicilor ºi a-i da astfel strãlucire.
Pisicile fãrã pãr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenþie specialã. Pielea lor produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însã în acest caz particular, nu este absorbit de pãr, astfel cã praful se lipeºte literalmente de pielea pisicii, ea murdãrindu-se foarte uºor. Sunt deci singurele pisici care trebuie spãlate regulat, o datã sau de douã ori pe sãptãmânã.
În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie sã fie spãlate, fiind animale foarte curate, care acordã o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul corp. Limba lor asprã le permite sã înlãture majoritatea perilor morþi ºi sã-ºi lustruiascã blana. Saliva produsã de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În plus, ele detestã apa. Dacã totuºi o baie se dovedeºte necesarã, e necesar sã se foloseascã un ºampon special, evitând cu grijã ochii, nasul ºi urechile. Este foarte important ca pãrul sã fie bine limpezit, pentru ca animalul sã nu înghitã resturi de ºampon cu ocazia toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelitã într-un prosop mare ºi scoasã din baie, pentru a nu se mai simþi "ameninþatã". Urmeazã faza de "calmare", stãpânul va þine pisica lângã el, apoi o va freca uºor cu prosopul, fãrã a neglija nici o porþiune a trunchiului (ca de exemplu perniþele labelor). |
|
